Gică Hagi a dezvăluit ce planuri are după ce echipa sa s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României.
Farul Constanța este pe o pantă ascendentă, iar după remiza cu FCSB a urmat o victorie zdrobitoare împotriva echipei lui Mircea Rednic, UTA Arad, 5-1. „Regele” e mai optimist acum și și-a propus să câștige Cupa României, care i-ar garanta locul în cupele europene sezonul viitor, indiferent de poziția din clasamentul Superligii.
Farul Constanța a ajuns cu mari emoții în sferturile de finală ale Cupei României. Victoria de la Arad a jucat un rol important, elevii lui Gică Hagi marcând cinci goluri care au contat enorm în realizarea clasamentului final, „marinarii” terminând la egalitate de puncte cu Poli Iași și FC Hermannstadt, dar cu un golaveraj mai bun, care i-a adus pe primul loc. Ionuț Cojocaru (4, 20), Gabriel Buta (28), Radaslavescu (45) și Doicaru (74) au marcat pentru oaspeți, în timp ce Lamine Ghezali a marcat unicul gol al arădenilor.
Gică Hagi și-a lăudat echipa pentru modul în care a abordat partida și a anunțat că Farul Constanța are șanse mari să cucerească Cupa României, un obiectiv îndrăzneț care asigură un loc în preliminariile Europa League, sezonul viitor.
„Ambele echipe trebuiau să joace și să câștige. Cred că am avut o zi foarte bună, am jucat bine. Au făcut ce trebuiau atât ofensiv, cât și defensiv. A fost o prestație foarte bună, dar acum vedem în campionat. Sperăm să facem bine sâmbătă (n.r. 21 decembrie, la meciul cu Hermannstadt din deplasare). Eram datori față de fani. Victoria aduce încredere. A fost un meci de cupă, ne-am îmdeplinit obiectivul, acum trebuie să ne conectăm la meciul de sâmbătă. (n.r. cum vedeți parcursul viitor din Cupă?) Fiecare vrea să o câștige, avem o șansă. Am făcut ceea ce era mai greu. De acum suntem care pe care”, a spus Hagi, potrivit Digisport.
„Ambele echipe trebuiau să joace și să câștige. Cred că am avut o zi foarte bună, am jucat bine. Au făcut ce trebuiau atât ofensiv, cât și defensiv. A fost o prestație foarte bună, dar acum vedem în campionat. Sperăm să facem bine sâmbătă (n.r. 21 decembrie, la meciul cu Hermannstadt din deplasare). Eram datori față de fani.
Victoria aduce încredere. A fost un meci de cupă, ne-am îmdeplinit obiectivul, acum trebuie să ne conectăm la meciul de sâmbătă. (n.r. cum vedeți parcursul viitor din Cupă?) Fiecare vrea să o câștige, avem o șansă. Am făcut ceea ce era mai greu. De acum suntem care pe care”, a spus Hagi, potrivit Digisport.
UTA: Iliev – Tsouka (46 Rîpă), Conte, Trif, Mabea – Hrezdac, J. Pedro (46 Poulolo) – Ghezali, Ze Pedro (46 Omondi), Cristea (75 Dragoș) – Kadiri (46 Costache). Rezerve neutilizate: Mitrovic – Zsori, Țăroi, Fabry. Antrenor: Mircea Rednic
Farul: Ducan – Dănuleasa, Larie, Gustavo (55 Țîru), Buta – N. Popescu (71 Doicaru), Casap (55 Vînă), Radaslavescu – V. Ciobanu (71 Dican), G. Iancu, Cojocaru (75 Al. Stoian). Rezerve neutilizate: Buzbuchi – Bălașa, Cercel, Rivaldinho. Antrenor: Gică Hagi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER